[ad_1]
Alexia Eram a făcut echipă cu fratele său Aris la America Express. Cei doi au luptat din greu şi au încercat să facă tot posibilul pentru a plecat acasă cu marele premiu. În cadrul unui interviu recent, fiica Andreei Esca a vorbit despre experienţa pe care a trăit-o în cel mai dificil show din România.
Concurenţii au trăit multe momente grele pe parcursul competiţiei de la Antena 1. Alexia Eram mărturiseşte că nu regretă participarea, ba mai mult decât atât, emisiunea a făcut-o să vadă viaţa cu alţi ochi. Nu i-a fost uşor, însă alături de ea a avut un ajutor de nădejde. Fratele său Aris i-a fost alături la fiecare pas, iar împreună au trecut peste toate probele.
În timp ce Aris şi-a găsit jumătatea pe platourile de filmare (VEZI MAI MULTE DETALII AICI), pe Alexia o aştepta casă iubitul său, Mario Fresh.
Fiica Andreei Esca, despre experienţa de la America Express
„Am primit foarte multe mesaje şi le mulţumesc tuturor celor care ne susţin, a fost cea mai frumoasă experienţă din viaţa mea, o experienţă unică pe care poţi să o trăieşti doar o dată în viaţă. Am învăţat foarte multe lucruri despre oameni, despre culturi, despre mâncare, despre o altă tradiţie”, a spus Alexia Eram pentru cancan.ro.
Întrebată care a fost primul lucru pe care l-a făcut în momentul în care a ajuns în România, Alexia Eram a spus că s-a văzut cu iubitul său, Mario Fresh.
Revederea a fost: „Extraodinară. Ştii când nu te vezi mult timp cu iubitul tău parcă e un dor şi mai mare şi să beau o cafea. O cafea de specialitate. Mi-a lipsit foarte mult cafeaua mea bună din fiecare dimineaţă”, a mai spus Alexia.
Ce spune Alexia Eram despre situaţiile tensionate de la America Express
În continuare, tânăra a dezvăluit că spre deosebire de colegii săi, ea nu a avut o problemă în ceea ce priveşte mâncarea.
„Eu când sunt setată pe joc nu mă mai gândesc la mâncare. Mâncarea a fost ultima problemă. Da, evident, nu este aceeaşi mâncare ca aici, nu este acelaşi confort, am mâncart foarte mult orez, pâine şi ce aveau oamenii în case. Mi-a lipsit mâncarea, ca să zic aşa, regimul meu echilibrat şi sănătos pentru că acolo mâncai ce prindeai”, a mai povestit fiica Andreei Esca.
Pa parcursul competiţiei, tenisiunile au atins cote maxime. Concurenţii au dat frâu liber emoţiilor, iar uneori au spus cuvinte dure unii la adresa celorlalţi. Alexia a fost implicată în câteva discuţii mai aprinse, însă acum, după terminarea filmărilor mărturiseşte că nu a pus nimic la suflet din tot ceea ce s-a întâmplat.
„Nu sunt certuri, este o competiţie, eu încerc să fiu cât de paşnică pot, eu sunt destul de emotivă şi mai plâng, aşa mă descarc. Eu nu cred că este vorba de alianţe, certuri, e o competiţie şi fiecare joacă cum consideră el”, a spus Alexia Eram.
Sursă foto: social media
[ad_2]
Source link