[ad_1]
Amante celebre din showbiz-ul românesc. Se spune că în dragoste şi în război totul este posibil. 7 dintre cele mai cunoscute femei din showbiz au luptat din greu pentru relaţiile lor chiar dacă bărbaţii pe care îi voiau alături erau, la început, căsătoriţi. Cu toate acestea, unele nu au reuşit chiar ce şi-au propus, iar finalul a fost… devastator!
-
Diana Munteanu i-a „suflat” soțul Lidiei Niculescu
Cu ani în urmă, Diana Munteanu ar fi intrat într-o relaţie cu probleme. Concret, Claudiu Niculescu, bărbatul cu care vedeta de la Antena 1 a fost căsătorită vreme de 7 ani, era însurat când s-au cunoscut. Lidia, fosta parteneră a antrenorului, l-a acuzat că și-ar fi neglijat copiii din momentul în care s-a îndrăgostit de Diana.
Lucrurile au luat o întorsătură neaşteptată în momentul în care s-a zvonit că nu Claudiu ar fi fost cel care și-a înșelat soția, ba chiar ea ar fi fost cea prinsă cu mâţa-n sac.
„Eu nu vreau să-i stric imaginea, să îl am pe conştiinţă. L-am lăsat pe el să decidă, i-am dat libertate şi aşa am ajuns aici. Însă este rău că se îndepărtează de copii, o să regrete mai târziu, când Alexandru şi Rebeca o să-l dispreţuiască. O să realizeze în timp ce a făcut în ultimii ani. Eu sunt cu nervii la pământ, însă pentru copii o să lupt atât cât pot, sunt singurii care imi dau putere”, a povestit Lidia Niculescu, imediat după separarea de tatăl copiilor săi.
-
Silvia Chifiriuc şi Petre Roman, dragoste la prima vedere
Silvia Chifiriuc a trecut prin multe momente grele la începutul relaţiei cu Petre Roman. La un moment dat s-a gândit că va rămâne doar o aventură în viaţa politicianului, însă timpul i-a demonstrat contrariul.
„L-am intrebat și pe Doamne Doamne, de ce a trebuit eu să trec prin anumite moment grele, presiunea care s-a făcut asupra mea și de ce a trebuit să fiu eu, adică soarta mea să fie așa și să nu întâlnesc un bărbat fără obligații, necăsătorit, așa cum am fost și eu: liberă, fără obligații și cu speranța de a iubi și a fi iubită, așa mai normal, ca să zic”, spunea Silvia Chifiriuc despre perioada în care i-a fost amantă lui Petre Roman.
Petre Roman, despre motivul divorţului de prima lui soţie
A divorţat de mama fiicei sale pentru a-şi trăi dragostea alături de cea pe care o numeşte iubirea vieţii lui. În anul 2009, Petre Roman și Silvia Chifiriuc se căsătoreau și aproape toată lumea era convinsă că mariajul lor nu va rezista din cauza diferenței mari de vârstă. Ea avea doar 37 de ani atunci, iar el cu 25 de ani mai mult.
„Cum e viața, mi-am pierdut mințile. M-am îndrăgostit foarte puternic de Silvia… nu numai pentru că e o femeie foarte frumoasă, nu numai pentru că are o voce splendidă, ci pentru că este un om cu care am simțit că mi-e foarte bine. Am și eu dreptul să mă simt foarte bine cu aleasa inimii mele”, a spus fostul premier al României, în cadrul emisiunii lui Denise Rifai.
-
Lavinia Pîrva, acuzată că i-a fost amantă lui Ștefan Bănică Jr.
Relația dintre Lavinia Pîrva și Ștefan Bănică Jr. a ţinut primele pagini ale ziarelor multe luni. Când s-a aflat de povestea pe care cei doi o trăiesc, mulţi au crezut că bruneta ar fi fost vinovată pentru destrămarea mariajul Andreei Marin și a lui Ștefan Bănică. Artista a contrazis toate aceste speculaţii.
„Când am oficializat relația cu Ștefan, spuneau că eu am stat în portbagajul mașinii și mă ascundeam”, spunea Lavinia Pîrva în urmă cu ceva timp.
-
Vica Blochina s-a îndrăgostit de Victor Pițurcă, deși acesta era un bărbat căsătorit
I-a fost amantă timp de 16 ani și spunea că a fost primul bărbat de care s-a îndrăgostit nebunește. Vorbim despre Vica Blochina și Victor Pițurcă. Cei doi au trăit o poveste de dragoste intensă în secret, iar din dragostea lor s-a născut şi un copil.
La acea vreme, blondina avea 20 de ani, iar antrenorul 39. Lucrurile nu au funcţionat prea mult între cei doi, iar la un moment dat s-a depărţit, iar în spaţiul public s-a declanşat un adevărat război.
„Nu îmi place să mai vorbesc despre povestea asta pentru că mă răscolește foarte mult. Știu că această poveste mi-a deviat viața cumva. Puteam să să am o viață cu totul altfel. Eu eram un alt om dacă nu îl cunoșteam pe el. Cred că ar fi fost foarte bine fără el. Cred că Dumnezeu a vrut să se nască acest copil între noi doi, pentru că eu consider că copiii vin când vrea Dumnezeu.”, a declarat Vica Blochina în emisiunea „În oglindă”, prezentată de Mihai Ghiță.
-
Iuliana Marciuc, poveste de dragoste secretă cu Adrian Enache
Iuliana Marciuc și Adrian Enache s-au iubit 14 ani în secret, însă prezentatoarea Tv spunea că nu s-a simțit niciodată în postura de amantă. Și-a asumat rolul și relația cu artistul în fața multora, însă a recunoscut că și-ar fi dorit să aibă de la bun început o viață normală cu acesta.
„Povestea mea nu este cu nimic deosebită. E adevărat că mi-aș fi dorit ca destinul să nu-mi ofere acești ani duplicitari. Nu așa am văzut eu la părinți, la prietenii noștri de familie, nu așa am fost educată. Relația mea cu Adrian a avut toate ingredientele unei povești de iubire adevărate, incluzând momente de fericire nebună, vacanțe superbe, petreceri alături de prietenii cu care împărțeam momentele noastre, dar și zile de singurătate, încărcate de povara unei vieți, într-un fel, clandestine. Spun «într-un fel» pentru că noi ne-am afișat împreună și nu ne-am ascuns niciodată iubirea.”, spunea Iuliana Marciuc în urmă cu ceva timp.
-
Alina Vidican şi-a dedicat viaţa lui Cristi Borcea
S-au cunoscut în avion, într-o cursă de Timişoara, iar după câţiva ani, el i-a făcut cadou hotelul în care au băut prima cafea împreună. Deşi la momentul respectiv era căsătorit, Cristi Borcea s-a îndrăgostit iremediabil de Alina Vidican. Sentimentul a fost reciproc, astfel, blondina a acceptat să îşi trăiască o perioadă iubirea în secret.
Ulterior, în vara anului 2011, cei doi și-au unit destinele, devenind soț și soție, după ce fostul acționar de la Dinamo încheia relația cu Mihaela Borcea. Însă mariajul avea să reziste doar cinci ani. În ciuda faptului că cei doi au avut o relație frumoasă, care a dus la venirea pe lume a doi copii, cuplul a decis să meargă pe drumuri separate.
„Lui Cristi i-am dăruit toată viaţa mea. De la 19 ani. Şi fac 30 la anul. Am trăit prin el, prin viaţa lui, de cînd ne-am cunoscut. Eu am trăit doar pentru el, nu am avut ambiţii să fac carieră, chiar dacă am terminat ASE-ul, iar ulterior mi-am făcut masterul în management şi marketing. La câţiva ani după ce ne-am stabilit împreună, Cristi a cumpărat pentru mine hotelul Boavista din Timişoara, locul unde am băut acea cafea împreună în ziua în care ne-am cunoscut. Mi l-a făcut cadou, iar eu m-am ocupat de el cum am ştiut mai bine. Nu l-am dezamăgit. Am vărsat multe lacrimi, dar iubirea te ţine. Vrei să pleci, dar nu poţi. Simţi că nu mai ai aer”, spunea Alina Vidican în cadrul unui interviu pentru okmagazine.ro.
-
Kinga Sebestyen, presupusa amantă a lui Zsolt Csergo
Nimeni nu se aştepta ca imediat după nunta miliardarului cu Nicoleta Luciu să izbucnească un adevărat scandal. Zsolt Csergo a fost surprins de paparazzi CIAO.RO alături de Kinga Sebestyen în ipostaze tandre. S-au sărutat şi s-au îmbrăţişat şi, ulterior, au avut o discuţie aprinsă care s-a terminat cu gesturi violente.
Presupusa relaţie dintre Zsolt şi Kinga a fost comentată şi de cea mai bună prietenă a presupusei amante a omului de afaceri, care nu a dorit să-şi dezvăluie identitatea. Aceasta a afirmat că, de fapt, Nicoleta Luciu ar fi intervenit ca amantă în relaţia dintre Kinga şi Zsolt. Potrivit acesteia, antrenoarea de fitness şi omul de afaceri erau iubiţi în momentul în care în viaţa lui Zsolt a apărut Nicoleta Luciu.
„Pentru Nicoleta a simţit mai mult o atracţie animalică. E lesne de înţeles de ce! De partea cealaltă, Nicoleta chiar îl iubea. El i-a prezentat o viaţă de care ea nu avusese niciodată parte şi a dat-o pe spate. Ea s-a îndrăgostit nebuneşte de el. El… mai puţin“, a spus prietena Kingăi.
[ad_2]
Source link