[ad_1]
Antena 1 i-a luat prin surprindere pe fanii emisiunii Chefi la cuţite. Cei trei juraţi ai show-ului culinar au fost puşi pe liber. Anunţul a fost făcut recent printr-un comunicat de presă.
Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu și Sorin Bontea nu vor mai face parte din producţia de la Antena 1. Şefii trustului au dezvăluit că emisiunea va continua cu alţi bucătari celebri. Deocamdată nu au dezvăluit numele acestora, însă telespectatorii vor avea parte de o mare surpriză.
Care a fost motivul „despărţirii”
Filmările pentru noul sezon erau pe punctul de a începe, dar se pare că cei trei bucătari care au făcut istorie în televiziune şi nu numai au refuzat să mai participe la filmările din octombrie 2023. Decizia nu a fost deloc pe placul şefilor de la Antenă, astfel s-a decis încheierea contractelor cu aceştia.
Foștii jurați au invocat starea de oboseală drept justificare pentru refuzul lor, deși între filmări pauza a fost de 6 luni (aprilie-octombrie 2023).
“Am fost surprinși de anunțul de ultim moment al celor trei jurați, pentru că ne aflam într-un stadiu extrem de avansat al pregătilor pentru filmarea sezonului următor și pentru că suntem într-o relație contractuală cu cei trei. Motivul principal invocat de aceștia a fost starea de oboseală, deși a existat o pauză de 6 luni între sezoane. Ne pare rău că toate încercările de a rezolva această situație nu au dus la soluția ideală.
Chefi la cuțite este un format puternic, iar producătorul Mona Segall este o creatoare unică – a reușit întotdeauna să găsească oamenii iubiți de public. Sunt generații întregi de oameni de televiziune care îi datorează cariera și mai ales substanța devenirii a ceea ce sunt azi. Îi putem vedea pe toate ecranele.
Așteptăm cu mult interes noua generație de succes Chefi la cuțite, pentru că Mona și echipa ei știu ce înseamnă magia showurilor unice.
Angajamentul nostru față de calitate și divertisment de clasă rămâne neschimbat. Calitatea este în ADN-ul Chefi la Cuțite. De la selecția juraților, până la producția show-ului și interacțiunea cu publicul, standardul nostru de calitate rămâne neschimbat și neîntrerupt.
Fanii Chefi la cuțite se pot aștepta la un sezon nou plin de surprize, performanțe memorabile și momente emoționante”, a declarat Mihai Ioniță, CEO Antena Group.
Mona Segall, primele declaraţii după anunţul făcut de şefii de la Antena 1
Mona Segall, producătorul general al show-ului, a făcut o declaraţie în cadrul comunicatului. Aceasta a explicat faptul că juraţii nu i-au expus nemulţumirile şi nici nu au discutat cu ea despre motivele invocate.
„Am fost întotdeauna aproape de oamenii cu care lucrez pentru că echipa mi-a fost și familie. Ne-am făcut confesiuni, am căutat soluții când ne-a fost greu, ne-am sprijinit, ne-am sfătuit și ne-am bucurat împreună.
Spre marea mea surprindere, cu mai puțin de o lună înainte de începerea filmărilor, am aflat că ei sunt prea obositi ca să mai continue acest proiect, lucru pe care mie, personal, nu mi l-au spus niciodată. Știu cât de mult te consumă fiecare sezon, câtă energie îți trebuie ca să îl duci la capăt, că e nevoie de timp pentru a te încărca din nou, dar mai știu că eu am avut alături nu doar 3 personaje care făceau parte dintr-un juriu, ci 3 oameni profesioniști, care după atâția ani înțeleg televiziune, înțeleg și știu ce presupune pregătirea acestui format, știu că aceste decizii luate în ultimul moment impactează o echipă de peste 150 de oameni și nu pot fi remediate într-o lună de zile.”
Mona Segall: „Profesional și uman știu că am făcut tot ce s-a putut”
„Chefi la Cuțite este unul dintre cele mai puternice branduri de televiziune, un brand la care lucrez alături de echipa mea de peste 8 ani de zile, un brand de care telespectatorii merită să se bucure în continuare, pentru că, la final, ei sunt creatorii de vedete și responsabilitatea vedetelor este față de publicul care i-a adus aici.
Profesional și uman știu că am făcut tot ce s-a putut. Rolul meu a fost să îi învăț televiziune, să construiesc pentru ei cel mai bun context posibil. Și eu am obosit, de foarte multe ori, dar responsabilitatea în fața echipei și a oamenilor cu care lucrez este mereu unul din secretele acestor mulți ani în televiziune”.
Sursă foto: social media
[ad_2]
Source link