[ad_1]
Eliza Natanticu a trecut în urmă cu câţiva ani prin momente grele. Blondina a fost la un pas de moarte după ce a luat o bacterie din spital. Soţia lui Cosmin Natanticu declară în cadrul unui interviu recent faptul că este o minune pentru că trăieşte în acest moment.
Eliza Natanticu este o persoană pozitivă, iar atunci când apare în public este mereu cu zâmbetul pe buze. Puţini ştiu însă că artista s-a confruntat cu probleme serioase de sănătate. Fapt care i-au pus viaţa în pericol.
Eliza Natanticu, la un pas de moarte
Cântăreața a povestit, în cadrul unui podcast, cum a trecut pe lângă moarte din cauza unei bacterii. Dar şi cum a făcut-o această experienţă nefericită să vadă viaţa cu alţi ochi.
Soția lui Cosmin Natanticu a avut în trecut o problemă minoră de sănătate, care s-a transformat în ceva grav pe parcurs. Vedeta a trecut printr-o operație chirurgicală fără complicații, dar s-a ales cu o bacterie din interiorul spitalului. Eliza a fost pe punctul de a muri, însă a reușit să se vindece printr-o metodă inedită. Artista a mărturisit că, după aproape o lună de spitalizare și alte două intervenții chirurgicale, aceasta s-a vindecat cu puterea minții.
Ce a ajutat-o pe Eliza Natanticu să se vindece
„Am suferit o intervenție minoră in zona ovarelor, nimic ieșit din comun. Am luat o bacterie. Noroc că am avut-o alături pe doamna Maia Morgenstern, dânsa a vorbit cu doctorii, m-a ajutat foarte mult. Ulterior am fost operată încă două ori pentru a vedea care este problema, a treia oară urmă să ma taie de sus până jos, nu am mai fost de acord.
Cumnatul meu a vorbit cu un medic la acel moment, acela i-a spus că vindecarea pleacă și de la minte, de la cap și i-a spus: spune-i să își spună așa, îmi impun ca fiecare celulă din corpul meu să se vindece, să se regenereze și îmi impun autovindecare, sunt bine, sunt perfect sănătoasă. Am spus cu atâta convingere și credință în Dumnezeu. În acel moment Cosmin era lângă patul meu și îmi citea acatistul Sfântului Nectarie. După trei zile am ieșit din spital, de când am început meditația și după 3 săptămâni în care mi-au băgat cele mai bune antibiotice, m-am vindecat.
Atunci mi-am dat seama cât de importantă este puterea minții”, a mai spus Eliza Natanticu.
Sursa foto: Facebook
[ad_2]
Source link