[ad_1]
Viorel Lis se luptă cu boala și neajunsurile la cei 79 de ani ai săi, iar soția lui, Oana Lis, nu se lasă și îi este mereu alături.
Săptămâna trecută, fostul edil al Capitalei, a căzut în casă, după ce s-a împiedicat într-un moment de neatenție. Iar pentru că Oana Lis nu l-a putut ridica de pe jos, aceasta a fost nevoită să cheme pompierii. Vecinii nu au ajutat-o deloc, fapt ce a dezamăgit-o nespus pe soția lui Lis. Dar cum se simte acum Viorel Lis, ne-a povestit chiar Oana.
Cum se simte acum Viorel Lis, după ce a căzut în casă
„Eu trebuie să mă descurc cu toate acum, înainte îl aveam pe el care le făcea pe toarte. Într-un fel, de când s-a îmbolnăvit el, m-a făcut pe mine să fiu mai puternică, să mă descurc, să învăț să fac anumite lucruri, pe care nu le făceam…
Viorel e mai înalt că mine și greu și mai ales atunci când nu mai ai mușchii cum trebuie masa musculară se lasă foarte greu și a căzut într-un moment de neatenție și nu mai puteam să îl mai ridic de jos. Am sunat pe la uși pe la vecini dar nu a vrut să mă ajute nimeni.
Cel puțin la țară, unde este bunica mea, comunitatea te ajută. La bloc, e altceva, depinde de oameni, eu și pe un om pe stradă, dacă nu-l cunosc, l-aș ajuta! Am chemat pompierii ca să mă ajute să îl ridic. L-am tot tras de mâini, de picioare, e foarte complicat dar noi le luăm câteodată în râs, glumim, ce să facem”, ne-a povestit Oana Lis pentru Ciao.ro.
Ce sacrificii face Oana Lis pentru soțul ei
Chiar dacă traversează acum o perioadă în care le este greu, mai ales din punctul de vedere al problemelor de sănătate, soții Lis rămân optimiști, fac glume și trăiesc clipa pentru că nu știu ce le mai poate rezerva ziua de mâine.
„Mă gândeam foarte mult că Viorel e în vârstă și ce o să pățesc dacă el se duce înaintea mea, dar acum, de când lucrez cu mine am ajuns la concluzia că nimeni nu îți garantează ziua de mâine nici mie nici lui, nimeni nu știe ce va fi. Pentru mine acum contează ziua de azi!
Viorel este acasă, după atâtea spitalizări, eu mă bucur foarte mult de fiecare clipă cu Viorel, îl pun să povestească din copilăria lui, de ale noastre, trăim fiecare clipă ca și când ar fi ultima. El acum este așa și așa pentru că îl afectează căldura foarte mult, fiind cardiac. Acum caut să cumpăr un nou aparat de aer condiționat pentru că cel pe care îl avem nu mai face față și sunt destul de scumpe”, ne-a mai povestit Oana Lis.
Sacrificiile sunt mari și pentru soția lui Viorel Lis, căreia îi este greu să facă față tuturor provocărilor zilnice alături de un om bolnav și în vârstă.
A spus pas la azilul de bătrâni
A fost vreodată Oana Lis tentată să îl ducă pe Viorel Lis la azil?
„Nu! Nu s-a pus niciodată problema asta, nu e de condamnat, bineînțeles. Aici trebuie să facem o diferențiere. Sunt oameni care nu au pe nimeni, normal că ar trebui cumva statul să aibă grija lor. Sunt oameni care au probleme psihice sau probleme psihiatrice foarte grave, greu de gestionat sau un grad foarte mare de demență, înțelegem așa. Sunt multe cazuri…Și chiar dacă corpul tău îmbătrânește ai aceeași nevoie de iubire, de atenție. Haideți să revenim la omenie, la familie, militez pentru asta! Să revenim la a avea grijă de celălalt pentru că… Și mie îmi place să mă distrez, dar stau cu grijă, însă asta nu anulează de a avea grijă de cel care este în nevoie”, a mai completat vedeta.
Visează la o vacanță, dar nu își poate lasă soțul singur acasă
Și-ar dori enorm de mult să plece într-o vacanță însă nu își poate lăsa soțul singur pentru că este cumva dependent de ea, așa că Oanei Lis nu i-a rămas decât să viseze cu ochii deschiși.
„Cine nu ar pleca pe căldurile astea și pe vremurile astea? E prima vară când nu mergem nicăieri, eu aș putea să îl las pe Viorel și să plec dar nu mă lasă sufletul, nu pot. Rămân aici, dar nu sunt disperată sau tristă! E o realitate, încerc să mă bucur de viață așa cum este! Nu e capătul pământului! Nu sunt singurul român care stă acasă. Sunt convinsă că există mulți români care nu își permit o vacanță. Sunt și eu acum în rândul lor!”, a mai spus, optimistă din fire, Oana Lis.
Și-a propus să slăbească
Și pentru că este o vreme caniculară, soția lui Viorel Lis și-a propus să slăbească și să mănânce mai puțin.
“E o perioadă complicată pentru cardiaci, cu călduri, și pentru diabetici, de altfel, cum e Viorel. O să mănânc și eu multe salate, pepene, gătesc și eu lucruri simple. Încerc să mai slăbesc pentru că și mâncarea e scumpă acum”, face haz de necaz Oana Lis, care vine acum singură la evenimentele mondene.
Nu ține diete, dar se chinuie din când în când cu un intermitent fasting.
“Țin ce e la modă, intermitent fasting, adică mănânc de 2 ori pe zi, nici să nu fac foamea dar nu pot să zic acum că eu o să mai fiu manechin și o să mai am kilogramele de la 20 de ani. Nu ai cum! Se bate prea mult moneda pe chestia asta. Eu vreau să merg pe acceptare…”, a mai mărturisit vedeta care a fost sinceră mereu în ceea ce o privește.
Întrebată care ar fi schimbarea radicală pe care și-ar dori să o facă în viața ei, Oana Lis nu a stat prea mult pe gânduri și ne-a răspuns. “I-aș scădea lui Viorel 30 de ani din vârstă! Dacă e posibil! Nu știu dacă Viorel e gelos, și dacă e, se abține, că nu are ce să facă. Cel puțin o să fiu prinsă cu un hamburger, nu cu un bărbat”, a mai glumit Oana Lis, în stilul ei caracteristic.
[ad_2]
Source link