Lugoj (în maghiară : Lugos, în germană : Lugosch) este un municipiu în județul Timiș, Banat, România, format din localitatea componentă Lugoj (reședința), și din satele Măguri și Tapia.
La o distanță de doar 23 de kilometri de municipiu se află stațiunea balneoclimaterică de interes național Buziaș. Totodată, din municipiul Lugoj se pleacă spre numeroase obiective turistice din zona etnografică Țara Făgetului.
Unul dintre cele mai importante centre ale mișcării culturale din Transilvania și Banat, Lugojul este cunoscut pentru rolul important pe care l-a jucat în dezvoltarea învățământului, în mișcarea de eliberare socială și națională și consolidarea unității naționale a românilor. Aici a avut loc în 1848 a doua Adunare Națională a românilor din Banat. Astăzi este un important centru cultural și renumit centru muzical (are chiar și Școală de Muzică și Arte Plastice). Este al doilea oraș ca mărime și importanță din județul Timiș, după Municipiul Timișoara.
Mirficul Lugoj are o populație undeva, peste 45.000 de locuitori.
Atestat documentar la 1333, orășelul- ca unul din povești e de o frumusețe și eleganță cuceritoare. Curat, distins, un regat al bunului simț și-al oamenilor gospodari. Un loc unde trăiesc în armonie români, maghiari, șvabi, sași și sârbi. Orice turist e primit într-un cadru minunat, cu străduțe pitorești și clădiri vechi bine întreținute, cu toate atrăgând admirația oaspeților dar și… „privirile” aparatelor foto.
***Lugojul a fost centrul unui district românesc care și-a păstrat și prin privilegiile și diplomele regilor maghiari autonomia până în secolul al XVI-lea.[6] (Istoria districtelor românești din Banatul timișan de Vicențiu Grozescu)
Lugojul a fost pe vremuri o așezare puternic fortificată, având o importanță mai mare decât în prezent. Prima atestare documentară a cetății Lugoj apare spre sfârșitul secolului al XIII-lea, într-un document păstrat în arhivele din Budapesta, din care reiese că regele Ungariei, Ladislau al IV-lea (1272 – 1290) a poposit cu armata sa la Lugoj.
Într-o diplomă datată 22 august 1376, semnată de regele Ungariei Sigismund de Luxemburg, se arată că cetatea Lugojului a fost donată marilor feudali Ladislau și Ștefan Losonci. La sfârșitul secolului al XIV-lea, mai ales după bătălia de la Nicopole (1396), turcii trec Dunărea deseori, invadează Banatul, ajungând până în părțile Lugojului. În timpul marilor campanii antiotomane, Ioan Huniade, pe când era comite de Timiș (1440), a luat măsuri pentru organizarea sistemului de apărare a orașului, întărind cetatea cu șanțuri, metereze și palisade.
În ianuarie 1601, Mihai Viteazul trece prin Banat cu suita sa și poposește și la Lugoj, la Hanul Poștei, în drumul său spre Viena.
Banatul de Lugoj-Caransebeș a rezistat presiunilor turcești până în 1658 când Acațiu Barcsai, Principele Transilvaniei, a cerut lugojenilor și caransebeșenilor să accepte hotărârea Dietei din Sighișoara, supunându-se turcilor. Aceștia au ocupat orașul după scurt timp, aducând o garnizoană militară condusă de un agă.
Evlia Celebi, cărturar și filozof turc, a vizitat Banatul în 1660, consemnând în opera „Seyahatname” („Cartea Călătoriilor”) cetatea Lugojului: „…în formă pătrată, zidită în piatră, întărită cu palisade și înconjurată de pârâul Zeppel, având o poartă spre răsărit și un pod ce se poate ridica.”.
După înfrângerea turcilor la al doilea Asediu al Vienei în 1683, imperialii trec la ofensivă și ocupă pentru scurt timp cetățile Lipova și Lugoj (1688). La 25 septembrie 1695 lângă Lugoj a avut loc o bătălie între armatele Imperiul Habsburgic și Imperiului Otoman, soldată cu înfrângerea dezastruoasă a austriecilor, însuși comandantul armatei, generalul Veterani, fiind ucis de turci. După semnarea păcii, în urma tratatului de la Karlovitz (1699) Banatul a rămas sub dominație otomană, însă prin câteva stipulații ale tratatului, turcii sunt obligați să dărâme unele fortificații, printre care și zidurile cetății Lugoj (1701). După alungarea turcilor, prin pacea de la Passarowitz (21 iulie 1718), a început colonizarea germană, iar primii coloniști s-au stabilit pe malul stâng al râului Timiș (circa 1720), punând bazele „Lugojului german”. În secolul al XVIII-lea au fost ridicate numeroase edificii publice, între care biserica romano-catolică și biserica ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului”, amândouă declarate monumente istorice (vezi secțiunea următoare).
În 1778, ca urmare a încorporării Banatului la Ungaria, Lugojul a devenit reședința comitatului Caraș, iar în 1795 Lugojul român și Lugojul german s-au unificat.
În 1785 Lugoj este descris de către călătorul german Johann Lehmann: „Pe un drum frumos ridicat și bine făcut, am ajuns la Lugoj, care în sine este foarte mare. Are o piață frumoasă, cu multe case frumoase. În piață sunt prăvălii cu negustori greci. Orașul, prin râul Timiș este împărțit în două părți. Partea germană este bine zidită, are ospătării bune, în care sălășluiesc călătorii, deși sunt cam departe de drum. Trecătorii peste pod, după fiecare cal, trebuie să plătească vamă. Lugojul este un loc plăcut, cu locuitori joviali. În partea germană se află o cafenea cu biliard, precum și o vilă de vară care este proprietatea contesei Soro. Doamna aceasta, în Lugoj și în jur, are multe proprietăți. Partea mare a Lugojului este proprietatea ei, având pământuri și vii. În viile din Lugoj sunt vițe de vie burgundă ce produc vinuri care în bunătate întrec alte multe vinuri…La capătul orașului, pe drumul ce duce spre Transilvania, în mâna dreaptă, sunt ridicate 8 furci de spânzurătoare, apoi urmează un șes plăcut și numaidecât se începe un deal înalt cu vii de ambele părți ale drumulu. Ici colo se văd locuințe de vară.”
Eftimie Murgu s-a stabilit la Lugoj în 1841, iar în iunie 1848 a prezidat a doua Adunare națională a românilor din Banat de pe Câmpia Libertății din Lugoj, în cadrul căreia s-au exprimat postulatele de ordin național ale românilor bănățeni din Revoluția Pașoptistă, al cărei centru a fost Lugojul.
Prin rezoluția imperială de la 12 decembrie 1850 Lugojul a devenit reședința Episcopiei Greco-Catolice din Banat.
Lugojul a fost reședința comitatului Caraș-Severin din 1881 până în 1925, când în urma noii organizări administrativ-teritoriale din România au fost create județul Caraș și județul Severin, cel din urmă cu reședința la Lugoj până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.
Foto: https://urbanizehub.ro/, Primăria Lugoj, Facebook (*foto2- Primăria Lugoj)
Articolul De-o frumusete si curatenie cuceritoare: Lugoj. Il putem compara, oare, cu Ploiesti? apare prima dată în Primar in Prahova.