[ad_1]
Mihaela Bilic este cunoscută pentru sfaturile prețioase pe care le oferă oamenilor în ceea ce priveşte un stil de viaţa sănătos. Recent, nutriţionista a vorbit despre alimentul care duce la o îmbătrânire rapidă a organismului.
Mihaela Bilic este autoarea a numeroase cărți despre alimentația sănătoasă, iar de-a lungul timpului sfaturile sale au ajutat multe persoane.
Alimentul care ne face să îmbătrânim mai repede
Într-un interviu recent, nutriționista a vorbit despre obiceiurile care ne îmbătrânesc. În opinia ei, zahărul este cel mai mare dușman pentru corpul uman.
„E unul singur și este dușmanul tinereții și al pielii, anume zahărul. După soare, apropo de fetele cărora le place să fie bronzate, da, soarele distruge grav pielea, zahărul este acest agent de ruginire din interior.
Zahărul crește stresul oxidativ la nivelul celulelor, iar atunci când este prezent în sistem ruginim, toate procesele de îmbătrânire se accentuează. Sfatul meu este să îl scoateți din alimentație și să îl consumați precum sarea, presărat, ca un condiment.
Altfel, în prezența zahărului, indiferent ce mâncăm, tot rău va fi! Culmea, cu cât viața are mai puțin zahăr, cu atât e mai multă tinerețe. Și pielea beneficiază de lipsa lui!”, a spus Mihaela Bilic.
Mihaela Bilic: „Vitamina C este cea mai puternică substanță antioxidantă”
În continuare, specialista a numit și câteva alimente care ne ajută să ne menținem tinerețea. Trebuie să ne asigurăm că avem în organism grăsimi Omega 3 și vitamina C.
„Niciodată nu avem destul Omega 3 în organism ca să neutralizăm toate procesele pro-inflamatorii. Atunci, dacă nu mâncăm măcar de 2 ori pe săptămână pește, măcar o facem prin suplimente, având nevoie de Omega 3 din belșug.
Dacă tot am vorbit de suplimente, vreau să o laud pe vitamina C, care este cea mai puternică substanță antioxidantă. Când zic antioxidant, acest lucru înseamnă anti-îmbătrânire. Din păcate, nu putem să o luăm din alimente, căci ne trebuie foarte multă.
La capitolul vitamina C, ar fi bine să luăm supliment, chiar până la un gram pe zi, ca să neutralizeze toată oxidarea și produșii toxici cu care organismul nostru intră în contact. Deci, Omega 3 și vitamina C și o să fie bine! Și fără zahăr, îmi pare rău, e o veste tristă, dar, culmea, are efect!”, a mai explicat aceasta.
Sursă foto: social media
[ad_2]
Source link