[ad_1]
Serialul GROAPA, difuzat în exclusivitate pe VOYO, surprinde cu apariții neașteptate ale unora dintre cele mai cunoscute vedete. Printre acestea, în episodul deja disponibil pe platformă, s-a remarcat și cunoscutul coregraf, Emil Rengle.
Acesta se află în clubul în care Vali Vlahu se afla pentru relaxare și desprinderea de realitatea crudă de acasă și este chiar bărbatul cu care fiul familiei Vlahu pleacă la hotel.
Ce spune Emil despre secvențele filmate, în exclusivitate, aflăm mai jos.
Emil Rengle, apariție surprinzătoare în serialul GROAPA
Cum a fost să interpretezi un astfel de rol? Care a fost provocarea unei secvențe intime, cu echipă și camere în jur?
Fiind obișnuit să mă exprim cu corpul, a fost ușor să mă adaptez. Mă bucur că am fuzionat cu partenerul meu, că mi-a dat ocazia să-l cunosc în pauze, m-a ajutat să nu am emoții, să fiu natural. Chiar dacă rolul meu nu a avut mult timp pentru dezvoltare, am reușit să transmitem foarte mult.
M-am simțit în largul meu, iar echipa a fost super profesionistă. Nu cred că mai fusesem la o filmare cu atât de mulți oameni, cum a fost la GROAPA.
Mi s-a părut incredibil că Tudor Istodor joacă un astfel de rol și că există o astfel de tipologie într-un serial românesc, cu atât mai mult cu cât personajul lui este un băiat dur, un mafiot adevărat, iar el duce o viață dublă.
”Fiind obișnuit să mă exprim cu corpul, a fost ușor să mă adaptez”
Ți-ar plăcea să dezvolți această zonă de actorie? Poate un rol mai amplu într-un serial/film?
Chiar după ce am filmat secvențele pentru GROAPA, am primit un rol în filmul ”K fetele”, care va apărea în cinematografe în martie 2024. Acolo am un rol extrem de puternic, unul dezvoltat, un personaj prezent în acțiune. Joc alături de Maia Margenstern, Carmen Trandafir și Aura Călărașu, trei actrițe foarte mari.
E incredibil cum te duce viața – în Groapa am jucat alături de Tudor Istodor, fiul Maiei, iar apoi chiar cu ea.
Oameni de calibrul lor m-au făcut să intru în această lume și să o văd cu alți ochi, să mă facă să fiu interesat, și mi-ar plăcea să mă dezvolt pe zona de actorie. Dacă nu aș fi avut apariția în GROAPA, nu cred că mi s-ar fi deschis apetitul de a munci și de a înțelege ce înseamnă să dezvolți un personaj, să-l lași în afara carcasei tale. Sunt recunoscător serialului că am această apariție scurtă, însă schimbătoare de fir narativ pentru că a fost deschizătoare de drumuri. Îmi doresc să fac noi pași în acest sens.
Foto: PR PRO TV
[ad_2]
Source link