[ad_1]
George Buhnici a trecut printr-o perioadă dificilă după scandalul în care a fost implicat. Amintim faptul că, anul trecut jurnalistul a făcut declarații neaşteptate despre doamnele și domnișoarele care se dezbracă la plajă. Interviul său a creat un val de controverse în mediul online, iar oamenii l-au criticat dur. Se pare că victimă a fost si soţia acestuia, Lorena, care a avut la rândul său de suferit.
George Buhnici a revenit în atenţia publicului la un an de când a fost implicat într-un scandal de proporţii din cauza unor declaraţii nepotrivite. Jurnalistul a povestit cum i s-a schimbat viaţa după ce a stârnit un val de critici negative la adresa lui, dar și la adresa celor dragi.
George Buhnici: „Linșajul a fost extrem de dur în cazul Lorenei”
George Buhnici a fost invitat recent în podcastul lui Mihai Morar, acolo unde a vorbit despre cea mai neagră perioadă din cariera lui. Jurnalistul a recunoscut că atât el, cât şi familia lui au fost foarte afectaţi de cele întâmplate, însă de departe, soţia lui a suferit cel mai mult în perioada respectivă.
Întrebat de Mihai Morar care este cel mai mare regret al lui, în urma celor întâmplate, George Buhnici a mărturisit că Lorena a avut de înfruntat multe răutăţi gratuite deşi ea nu a avut nicio implicare.
„Cel mai mare regret al meu este că a trebuit să sufere pentru prostia mea, Lorena. Săraca, habar nu avea ce spun eu acolo. Nu stiu dacă știi, dar ea și-a închis Facebook-ul după declaratiile mele, pentru că efectiv nu mai făcea față la ură. Ce primeam eu părea o joacă de copii prin comparatie cu mesajele pe care ea le primea. Atunci mi am dat seama că avem o problemă cu misoginismul în România. Linșajul a fost extrem de dur în cazul Lorenei. Mi-am dat seama că ea a devenit victimă colaterală, și regret foarte mult pentru că ea nu merita foarte mult chestia asta. Dacă bărbatul trebuie să fie stâlpul casei, Lorena a fost în acele momente.” a spus George Buhnici, în podcastul lui Mihai Morar.
Câţi bani a pierdut George Buhnici după scandal
George Buhnici a recunoscut că afirmațiile pe care le-a făcut nu au fost deloc potrivite. În urma scandalului provocat, jurnalistul a primit din partea CNCD o amendă de 20.000 de lei. Dar asta nu e tot. Acesta a spus că a pierdut 90% din contracte şi a avut pierderi financiare mari.
„Nu am avut niciodata bani pusi deoaparte. TOti banii mei au fost în alea două societăți pe care lucrăm. Noi nu aveam niște rezerve mari, mai ales că noi aveam si casa în construție. Imediat după ce s-a întâmplat acel lucru, au început să ne sune o parte din partenerii cu care noi lucram pe firmă. 90% din ei ne-au spus că înteleg situatia și că așteptăm să se liniștească lucrurile. Și am crezut chestia aia și am ținut toți oamenii și am văzut cum în șase luni de zile toată plasa noastră de siguranță, s-a topit.”, a mai spus Buhnici.
Sursă foto: social media
[ad_2]
Source link