[ad_1]
Christian Sabbagh și soția sa, Iulia, se confruntă cu problemele pe care le presupune creșterea unui copilaș diagnosticat cu autism.
Mezinul familiei a fost diagnosticat cu această tulburare, iar părinții fac eforturi pentru a-i oferi sprijinul și îngrijirea de care are nevoie. Astfel, au hotărât să îl înscrie la o grădiniță specială. Acolo unde există terapeuți specializați care îl vor ajuta pe cel mic.
Christian Sabbagh nu s-a ferit să vorbească deschis despre lupta grea și costisitoare pe care o implică creșterea unui copil cu autism.
Christian Sabbagh și-a înscris fiul la o grădiniță specială
„Încercăm toate terapiile din lumea asta. Geo este prioritar pentru noi, el este numărul unu pentru noi în acest moment. Este înscris la o grădiniță privată unde sunt specialiști. Terapeuți care se ocupă de recuperare și deja vedem rezultatele. Este o luptă grea și costisitoare, chiar dacă gradul lui de afectare este unul ușor. Copiii cu autism sunt speciali, au o sensibilitate aparte.
Părinților le-aș spune să nu renunțe, să caute soluții, să întrebe specialiști, să apeleze la ONG-uri, asociații care fac lucruri extraordinare. Să se informeze, să caute ajutor specializat, să comunice cu alți părinți aflați în aceeași situație. Și să identifice cele mai bune soluții pentru copilul lor”, a declarat Christian Sabbagh pentru viva.ro.
Băiețelul lui Christian Sabbagh, în vârstă de 4 ani, a fost diagnosticat cu TSA (Tulburare de Spectru Autist). Prezentatorul de la Kanal D a dezvăluit problemele de sănătate ale copilului său în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”.
Soția lui Christian Sabbagh a avut nevoie de terapie după diagnosticul fiului său
Iulia Sabbagh nu a primit bine diagnosticul fiului ei, însă a acceptat că are nevoie de ajutor și a realizat că este nevoie să fie ea bine, pentru a se putea ocupa cum trebuie de cel mic.
„Recunosc că am avut nevoie de consiliere psihologică să înțeleg că lucrul cel mai important este ca eu să fiu bine ca să-l fac bine și pe fiul meu. Am căutat ajutor pentru a mă vindeca mintal, pentru a avea puterea de a fi sprijinul copiilor mei. Indiferent de situațiile grele cu care am fost încercați”, a declarat Iulia Sabbagh, cu ceva timp în urmă, scrie demamici.ro.
Christian Sabbagh este mândru tată a patru copii, iar familia este extrem de importantă pentru jurnalist.
Dorința de a-i proteja pe cei dragi l-a făcut în ultimul an să fie extrem de discret cu anumite aspecte din viața lor. Până în momentul în care și-a dorit să tragă un semnal de alarmă pentru toți părinții ai căror copii se confruntă cu același diagnostic.
Fiul cel mic al lui Christian Sabbagh și al soției sale, Iulia, a fost diagnosticat cu autism. Iar jurnalistul a vorbit recent despre cât de important este ca părinții să nu renunțe atunci când se confruntă cu un astfel de diagnostic.
El a mărturisit în cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai” că în urmă cu un an a aflat diagnosticul fiului său, Georges, iar acest lucru nu a fost ușor. Cu toate acestea, nici el, nici soția lui, nu au renunțat.
„Sistemul medical din România este un sistem pe care îl cunoaștem cu toții, foarte bine. Nu este numai învechit și complet ineficient. Este un sistem atât de imperfect, încât uneori ajungem în situații cu adevărat disperate. Mai ales când copiii noștri suferă de boli mai puțin obișnuite. În astfel de situații, oricât de greu ar fi. Și oricât de descurajați veți fi, nu renunțați”, este îndemnul transmis de Sabbagh pe paginile lui de socializare.
Jurnalistul și soția lui au primit numeroase mesaje în online fie de încurajare, dar și unele de compătimire. Iulia Sabbagh și-a dorit, în calitate de mamă a unui copil diagnosticat cu autism, să facă unele precizări:
„Pentru că după mediatizarea diagnosticului fiului meu, am tot primit mesaje unele de „compătimire”, să nu spun răutate, precizez următoarele. Autismul nu este o boală sau o epidemie. Este de fapt foarte subdiagnosticat. De asemenea, nu este neapărat un lucru rău. Autiștii duc lupte ca noi toți ceilalți, dar multe dintre ele provin de la oameni intoleranți sau locuri care nu sunt proiectate pentru ei.
Soția jurnalistului nu vrea mesaje de compătimire
Persoanele cu autism fac lucruri grozave în fiecare zi! (…) Multe personalități istorice celebre erau probabil autiste, cum ar fi Mozart, Einstein, președintele Lincoln și Emily Dickinson. Câteva exemple actuale sunt Sir Anthony Hopkins, Dan Akyroyd și Elon Musk. Doar pentru că unii dintre ei nu vorbesc, nu înseamnă că nu au lucruri de spus. Există o concepție greșită că, pentru că cineva nu vorbește, nu este inteligent și nu este capabil să trăiască o viață împlinită. Oferă cuiva instrumentele potrivite și vei descoperi că au multe de spus și o perspectivă valoroasă asupra lumii.”, a mai adăugat Iulia Sabbagh.
„Am observat că fiul meu nu vorbea”
După multe vizite la medici, Georges, fiul soților Sabbagh, a primit la vârsta de 3 ani diagnosticul de tulburare de spectru autist (TSA).
Faptul că micuțul Georges încă nu începuse să vorbească i-a îngrijorat pe părinți, care au început să-și pună niște semne de întrebare.
„Am observat că fiul meu nu vorbea, deși avea vârsta de 3 ani. Când voia ceva, el doar îmi arăta, nu putea să se exprime în cuvinte. Ulterior, am decis să merg cu el la mai mulți medici, care mi-au pus diagnosticul TSA. După mai multe investigații am aflat că forma lui este una ușoară și că sunt șanse mari cu terapie să se recupereze.
Este o luptă grea, este nevoie de multă răbdare și de foarte mulți bani, deoarece terapiile sunt costisitoare. Orice părinte care are copilul diagnosticat cu această problemă înțelege ceea ce spun. Din păcate, statul român nu face nimic pentru acești copii”, a mai spus Iulia Sabbagh.
Iuliana Sabbagh s-a confruntat cu un episod de depresie la aflarea veștii
Pentru Iulia Sabbagh diagnosticul fiului ei nu a fost ușor de primit, însă și-a dat seama că trebuie să fie ea bine, pentru ca micuțul ei să fie și el din ce în ce mai bine.
„Recunosc că am avut nevoie de consiliere psihologică să înțeleg că lucrul cel mai important este ca eu să fiu bine ca să-l fac bine și pe fiul meu. Am căutat ajutor pentru a mă vindeca mintal, pentru a avea puterea de a fi sprijinul copiilor mei, indiferent de situațiile grele cu care am fost încercați”, a declarat Iulia Sabbagh.
Forma de autism a micuțului Georges este una ușoară, iar acum copilul face zilnic terapie.
Deși noul program din viața lor de familie nu este unul ușor, cuplul Sabbagh este dispus să încerce orice cu putință pentru a-și ajuta copilul. Din fericire, surioara mai mare a lui Georges este extrem de înțelegătoare.
Este un subiect foarte delicat pentru mine
„Este un subiect foarte delicat pentru mine, tocmai de aceea am preferat să țin departe de presă lucrul acesta. Facem terapii de un an de zile, mă ocup intens de el. Dimineața merge la grădiniță, iar după amiază merge la terapie, care durează șase ore.
Nici pe Anais nu o dau la o parte, mă ocup de ea, după cum ați văzut, mergem la meditații pentru pian, pe lângă școală facem și activități extrașcolare.
Fiica mea a înțeles că frățiorul ei are o problemă și că nu este foarte vorbăreț și uneori este agitat, dar se joacă împreună și mă susține”, a mai spus Iulia Sabbagh.
Christian și Iulia Sabbagh mai au împreună o fetiță, Anais, în vârstă de 5 ani. Jurnalistul mai are doi copii mai mari, din căsniciile trecute: Jasmine Anne Marie Sabbagh și Eduard Sabbagh.
[ad_2]
Source link