Născută la 30 octombrie 1950 la Ruginoasa, judeţul Iaşi, dna Iulia Goran a fost atrasă din copilărie de frumuseţea lucrului artizanal, pe care a început să îl practice după căsătorie.
A îmbrăţisat fără rezerve valorile culturale prahovene, în special pe cele ale oraşului Breaza, pe care le-a preluat şi le-a promovat la târgurile meşterilor populari şi expoziţii naţionale sau internaţionale.
ACUM e la Ploiești să spună povestea meșteșugului căruia îi slujește cu har și neosteneală.Coase și brodează la Târgul Meșteșugurilor Tradiționale, ca o Cosânzeană înveșmântată în tinerețea fărʼ de bătrânețe a tradiției pe care o ducemai departe.
***
Trebuie știut că în mentalitatea populară, haina nu-l face pe om, dar îl reprezintă. Iar veşmântul arhaic românesc îşi reprezintă purtătorul la multiple niveluri identitare, materiale şi spirituale totodată. Cămașa românească este un cod amplu şi complex de simboluri, care spune pe scurt povestea purtătorului individual, dar şi a poporului din care provine. Un cod care foloseşte mijloace simple – croială, material, culori, simbolurile brodate – şi spune mult în puţin. Fără a vedea şi purtătorul, ci numai haina, putem afla, dintr-o privire totul despre el: sexul, vârsta, statutul marital, locul de provenienţă, destinaţia veşmântului (de muncă, de sărbătoare, de nuntă). Alegerea motivelor, încărcătura ornamentală, preferinţele cromatice aduc, în plus, date despre creativitatea şi hărnicia lucrătoarei.
Ia, e, la drept vorbind, o „carte de vizită a individului şi a neamului”. Și o recunosc cercetătorii, folcloriștii…
Adevărată carte de identitate, înaintea existenţei documentelor de stare civilă, ia tradiţională funcţiona ca o reprezentare sintetică şi exterioară a datelor materiale şi sufleteşti ale omului din comunitatea străveche. O comunitate care se ghida după alte reguli şi pentru care contau alte norme decât cele de azi.
Românul se vedea pe sine ca funcţionând într-un sistem integrator şi interconectat de cercuri concentrice. De la mic la mare, omul se raporta la şi se autodefinea prin relaţionarea cu familia şi lumea satului; cu zona sau regiunea de origine; cu ţara; cu lumea; cu Universul.
Straiele au avut o logică utilitate practică, dar sufletul românesc le-a oferit şi o semnificaţie de autoreprezentare în relaţie cu ceilalţi, cu lumea şi întreaga creaţie. Ia, la origine un port sacru, mărturisea în fiecare clipă, întru neuitare, cine suntem şi care ne este locul în marea armonie cosmică.
În comunitatea mică, a satului, portul descria locul ocupat în organizarea aşezării (vârstă, statut marital şi social), dar şi calităţile individuale prin care „îţi făceai norocul cu mâna ta”.
Articolul Iulia Goran, un simbol al Brezei si-al… „templului nostru la purtator” apare prima dată în Primar in Prahova.
