[ad_1]
Lili Sandu a vorbit despre starea de sănătate a mamei sale. Femeia a fost diagnosticată cu poliradiculonevrita acută o boala cauzată de infecția COVID-19. Mama vedetei a ajuns de urgenţă pe mâinile medicilor, ba chiar la un moment dat s-a pus problema ca aceasta să fie intubată din cauza infecţiei care ar fi putut să îi afecteze funcțiile pulmonare. Recent, vedeta de la ProTV a dezvăluit cum se simte cea care i-a dat viaţă.
Lili Sandu a fost foarte afectată de problemele cu care s-a confruntat mama ei. Prezentatoarea TV i-a fost alături în toată această perioadă şi a făcut tot ce i-a stat în putere pentru a o ajuta să se recupereze.
Prezentatoarea de la Vorbeşte lumea a trecut prin clipe grele
Vedeta de la Pro TV mărturiseşte că boala mamei sale a luat-o prin surprindere, iar iniţial nici măcar nu știa ce înseamnă diagnosticul care i-a fost pus. A avut însă alături de ea oameni care au susţinut-o, iar pentru asta le mulţumeşte.
„Într-adevăr, a fost o perioadă extrem de grea pentru mine. Am avut marele noroc să am lângă mine niște oameni care m-au susținut și mi-au fost alături cu tot sufletul. Aici mă refer atât la cei doi colegi ai mei, Andrei și Bogdan, cât și la toată echipa de producție. Era mereu pregătită să îmi preia din atribuții în cazul în care aș fi clacat. Slavă Domnului că am fost puternică, așa cum mă știu. Am reușit să echilibrez cât am putut de bine viața profesională cu cea de acasă.
Probabil că nu aș fi ieșit public cu ce se întâmpla cu mama mea, dar această îmbolnăvire a ei m-a prins cu garda jos. Nu am știut ce înseamnă acest diagnostic, ce trebuie să fac sau ce soluții am. Atunci, am făcut cumva un apel la cei care îmi citeau postarea și… bine am făcut! Am primit extrem de multe mesaje de la oameni care mai trecuseră prin această boală. Mi-au recomandat doctori sau, pur și simplu, mi-au împărtășit din experiențele lor”, a declarat Lili Sandu în exclusivitate pentru fanatik.ro.
În ce stare se află mama vedetei
Vedeta a mărturisit că mama ei s-a întors acasă, acolo unde a început recuperarea. Lili Sandu speră ca această perioadă să treacă repede, iar cea care i-a dat viaţă să scape de probleme.
„Mama este mai bine. Este acasă cu noi. A început recuperarea, care, din câte mi s-a spus, este de durată. Dar avem speranța și credința că o să fie pe picioarele ei cât de curând”, a spus Lili Sandu pentru sursa citată.
Sursă foto: social media
[ad_2]
Source link