[ad_1]
Ana Baniciu, una dintre cele mai expresive artiste ale noii generații, consideră că momentul maturizării ei emoționale a fost la pierderea mamei.
„Eu cu mama eram extrem de împreună, siameze”, iar perspectiva morții o făcea sa creadă ”Mă gândeam ca mă voi sfârșii eu. Pierderea mamei m-a maturizat extrem, m-a zdruncinat și m-a pus pe picioare. Odată ce iți pierzi mama, tu devii femeia. Mama a fost un om foarte bun”.
Ana Baniciu, despre moartea mamei ei
Vulnerabilă și sensibilă, Ana Baniciu își deschide sufletul în fața Emmei în cadrul podcastului „DilEMMA” vorbind despre ultimele două luni ale mamei sale petrecute în spital, când au avut timp să povestească, să aranjeze lucrurile astfel încât trecerea să fie cât mai ușoară „mama m-a rugat să nu o chinui, dacă chiar nu se mai poate face ceva” (din punct de vedere medical), iar aceea semnătură „a fost cea mai grea din viața mea”. Deși moartea mamei a fost un adevărat „șoc emoțional”, Ana consideră că „am trecut cu demnitate, am fost puternică”.
„M-a rugat să nu o chinui. Semnătura a fost cea mai grea din viața mea”
Extrem de discretă cu viața personală, Ana a ales să vorbească despre relația pe care o are cu Edy Kovacs și despre pregătirea nunții lor din septembrie pentru că „de la Edy am aflat cum este să fii într-o relație și ce înseamnă o relație cu adevărat. Cumva a fost primul meu iubit, iubit…Primul pe care l-am dus acasă la ai mei”.
Ana Baniciu, despre nuntă
„Avem o legătura mai specială, suntem foarte asemănători și atunci lucrurile sunt mai simple. Am crescut cu aceleași credințe, principii. Avem o relație frumoasa, nu e nimic distructiv. Suntem norocoși ca ne-am găsit, în momentul potrivit, nici mai devreme, nici mai târziu”. Cei doi sunt pe ultima sută de metrii cu pregătirea nunții din septembrie „să fie un moment intim, o nuntă elegantă, dar și cosy. O petrecere nebună, ca noi”.
Fire pozitivă, Ana alege să fie mai selectivă în Social Media și să posteze conținut relevant adaptat maturizării emoționale prin care a trecut, dar și din respect fată de urmăritorii ei.
[ad_2]
Source link