[ad_1]
Oana Roman şi Marius Elisei şi-au spus adio după 10 ani de relaţie. Cei doi au împreună o fiică, pe Isabela, în vârstă de 9 ani. După separarea părinţilor, tânăra a rămas alături de mama ei. În nenumărate ocazii, vedeta a declarat că fostul său soţ nu contribuie cu nimic în creşterea şi educaţia copilei, nici măcar cu pensia alimentară. Recent, un avocat a explicat ce poate să păţească bărbatul în acest caz.
În 2021, Oana Roman şi Marius Elisei au decis să divorţeze, însă au revenit imediat la sentimente mai bune, iar la scurt timp şi-au mai acordat o şansă. Au încercat să îşi salveze relaţia, dar în cele din urmă au ajuns la concluzia că despărţirea este cea mai bună variantă pentru amândoi.
Oana Roman: „Nu a plătit niciodată pensia alimentară”
Marius Elisei nu a suferit prea mult, şi-a refăcut destul de repede viaţa sentimentală, dar se pare că a uitat de îndatoririle pe care le are faţă de fiica lui. Oana Roman a dezvăluit că acesta nu a plătit pensia alimentară de 500 de lei, pe care a stabilit-o chiar el.
„Nu mă ajută absolut deloc. Nu se implică deloc în creșterea ei de ceva vreme. Eu o duc la școală, eu o iau, eu mă ocup de toate activitățile ei, eu o duc în vacanță, eu plătesc toate facturile, școala, activitățile, tot ce înseamnă creșterea ei. Nu a plătit niciodată pensia alimentară, deși e 500 de lei. Asta e suma pe care el a zis că poate să o ofere, dar nu o oferă nici pe asta. Este opțiunea lui, fiecare face ce simte și ce crede! Se mai văd din când în când, destul de rar, și la asta se rezumă”, declara recent Oana Roman, pentru Exclusiv VIP (Prima TV).
Ce poate să păţească Marius Elisei
Într-o astfel de situaţie se află multe femei din România, din acest motiv, avocata Beatrice Comăniceanu a dezvăluit ce riscă tații care refuză să plătească pensia alimentară.
„Dacă un tată nu plătește pensia alimentară, se apelează la un executor judecătoresc. Dacă lucrează, are un loc de muncă, i se pune poprire pe salariu, iar dacă are bani în cont bancar i se blochează.
Dacă nu, poți face plângere la Poliție, prin nerespectarea sentinței judecătorești el poate fi acuzat și de abandon de familie, poate lua și amendă. Dacă nu are de unde plăti, dar dacă pe viitor va achiziționa un bun pe numele său, i se va pune poprire. De aceea trebuie ca mamele să meargă la executor judecătoresc, ca să se înceapă executarea pe conturile actuale și viitoare. Dacă nu are bani acum, va plăti retroactiv, de la data sentinței judecătorești”, a spus Beatrice Comăniceanu, potrivit Playtech.
Sursă foto: social media
[ad_2]
Source link