[ad_1]
O cunoscută artistă de muzică de petrecere din România a rămas cu buzele umflate din cauza unor producători muzicali! Artista face dezvăluiri despre cei care au înșelat-o!
Maria Chira, căci despre ea este vorba, a povestit că a fost înșelată de producătorii muzicali cu mii de euro! A fost una din cele mai dure lovituri pe care le-a primit până acum în cariera sa.
Maria Chira a plătit două albume și s-a ales doar cu promisiuni: „Mi-am luat mare țeapă”
Întrebată dacă există răutate în lumea folclorului și de ce episod greu s-a lovit, frumoasa artistă a oferit un răspuns clar. S-a lovit și ea, ca oricare alt artist, de greutăți. Una din cele mai mari supărări a fost provocată de producătorii muzicali care i-au promis marea cu sarea. Vedeta a pierdut câteva mii de euro din cauza oamenilor „de bine”.
„Cea mai mare supărare pe care am avut-o de când mi-am început cariera muzicală a fost acum vreo 10 ani când am plătit două albume, unul de muzică ușoară și unul de folclor. Mi-am luat mare țeapă. M-am trezit cu banii dați. Producătorul nu îmi mai răspundea la telefon. Nu aș vrea să intru în polemici pe tema asta cu nimeni. A fost un episod trist din viața mea care a trecut, de la care am avut de învățat”, a dezvăluit Maria Chira.
Își dorește să cânte cu Andra, după ce a cunoscut succesul alături de Georgiana Lobonț
De la acea țeapă au trecut 10 ani, iar azi Maria Chira se bucură de realizări pe plan profesional, dar și pe plan personal. Carismatica artistă care a dat lovitura cu duetul cu Georgiana Lobonț ne-a spus cu ce altă cântăreață de la noi și-ar dori să urce pe aceeași scenă ori să împartă studioul de înregistrări. Maria este fascinată de Andra Măruță!
„Artista mea preferată e Andra. E o femeie elegantă, diplomată, cu un talent inegalabil. Să cânt cu ea pe scenă e unul dintre visele în care cred. Nu știu când și cum, dar în viața asta cred că vom fredona măcar un refren împreună”, a completat Maria Chira.
Cât despre colaborarea cu Georgiana Lobonț, Maria Chira a spus că este unul din visele care i s-au îndeplinit. „Mi-am dorit de mult timp să am o colaborare cu Georgiana. O urmăresc de foarte mult timp. Îmi este foarte dragă. Noi ne-am cunoscut chiar în ziua în care am filmat videoclipul melodiei noastre. M-a emoționat foarte tare întâlnirea cu ea. Mi-au dat și lacrimile. Îmi doream să realizăm acest proiect frumos. N-am fost deloc surprinsă când mi s-au adeverit părerile despre ea. Într-adevăr, e o persoană extraordinară. E sociabilă, fără figuri”, a spus frumoasa artistă despre Georgiana Lobonț.
Cântăreața cunoscută pentru hit-ul „Omule, uită-te în oglindă” spune că iubește foarte mult folclorul românesc, cu toate că nu se identifică neapărat cu acest gen. „Nu pot zice că sunt vreo folcloristă înrăită, însă iubesc folclorul românesc și abordez câte puțin din fiecare zonă. Așa că… pentru mine nu există un tranzit la care nu mă pot adapta. Abordez cam toate genurile comerciale care se cântă în România. Să nu uităm că sunt tânără și am elanul necesar pentru a face față reinventării dacă trebuie”, a declarat Maria Chira.
Artista pregătește multe surprize muzicale pentru toamna acestui an, una dintre ele va fi o colaborare cu îndrăgitul artist Adi de la Vâlcea.
[ad_2]
Source link