[ad_1]
O femeie din China a reușit să se angajeze în 16 corporații diferite, dar nu a muncit nici măcar o zi! Sub pseudonimul de Guan Yue, tânăra a făcut parte dintr-o schemă amplă de fraudă. Alături de complicii săi a reuşit să fure aproape 7 milioane de dolari.
Potrivit ziarului de stat chinez Xinmin, Guan ținea evidența tuturor angajărilor ei pe o foaie de hârtie, iar atunci când dădea interviuri pentru un nou loc de muncă, publica imagini de la interviu pe canalele de lucru ale companiilor sale, susținând că se întâlnea cu clienți.
În perioadele în care primea mai multe oferte de muncă decât putea face față, transmitea jobul respectiv unui prieten, luând un comision pentru acestă „favoare!
Guan a reușit astfel să strângă o sumă impresionantă de bani, ajutată și de soțul ei care făcea parte din aceeași schemă. Cei doi și-au cumpărat printre altele și un apartament în Shanghai.
Cum a fost descoperită femeia
Totul a ieșit la iveală la începutul anului trecut, după ce directorul unei companii a observat pe o rețea socială că unul dintre angajații săi lucrează simultan la o altă firmă.
CEO-ul, Liu, angajase o echipă de vânzări formată din 8 oameni, care, deși inițial părea impresionantă, în final s-a dovedit că nu au adus niciun plus firmei.
Acesta i-a concediat, dar, la scurt timp, liderul acestui grup, a distribuit accidental o imagine pe o platformă de socializare. Fotografia, care arăta clar că și acest individ fusese angajat într-o altă companie, l-a determinat pe Liu să apeleze la autorități.
Oamenii legii au descoperit că Guan Yue, a făcut parte timp de trei ani dintr-o rețea de escroci alături de alte câteva zeci de falși angajați.
Potrivit Xinmin, acest tip de fraudă în muncă este o problemă masivă în China. Există în acest moment 700-800 de persoane care au simultan mai multe locuri de muncă. Potrivit ziarului, ei sunt experți în angajări, interviuri și în a se lăuda cu CV-uri impecabile chiar dacă sunt false.
Sursă foto: social media
[ad_2]
Source link