[ad_1]
Dan Negru, unul dintre cei mai îndrăgiți oameni de televiziune din România, a publicat o fotografie alături de familia lui, ipostază pe care rar o face publică.
De trei decade, Dan Negru a apărut constant în fața publicului micului ecran, însă a evitat să-și expună și familia. De altfel, prezentatorul de la Kanal D a criticat în repetate rânduri influența nocivă pe care multe programe de televiziune o pot avea asupra oamenilor. Încurajându-i, mai degrabă, să-și cultive cultura generală.
În aceeași măsură, Dan Negru a ținut să-și țină copiii departe de mirajul luminilor reflectoare ale industriei media, iar mai nou, ale rețelelor sociale.
Recent, omul de televiziune a postat o fotografie în care apare alături de soția lui, medic stomatolog de profesie, și cei doi copii pe care îi au împreună. Dara, în vârstă de 13 ani și Bogdan, în vârstă de 11 ani.
„Pun rar fotografii cu ai mei. Pe copii i-am lăsat să-si trăiască liniștiți copilăria. Nu apar la televizior, nu sunt vedete pe Tik Tok, merg la o școală de stat și calitățile lor cu care ne mândrim sunt cele morale. Eu încă mai cred că un om care nu minte, nu fură, nu înșeală e greu de învins!
Un om blând și bun își va gasi liniștea oriunde, pe când un om rău, oricâte bogății ar avea, n-o va găsi niciunde. Pun rar poze cu ai mei…
Asta e una dintre ele, dintr-o zi de toamnă care încă miroase a vară!”, a transmis Dan Negru.
Dan Negru își încurajează copiii să-și câștige deja primii bani
Pentru Dan Negru, educația de acasă se învață cel mai bine, mai ales când vine vorba de calități morale și responsabilitate financiară.
Din acest motiv, prezentatorul TV și-a încurajat copiii să învețe valoarea banului și să-și câștige primii ani singuri, atunci când au ocazia potrivită.
Fiica lui a făcut deja primii pași în acest sens. La vârsta de 13 ani, Dara își ajută deja mama la cabinetul stomatologic pe care îl deține. Acolo unde petrece câteva ore pe zi, în calitate de ajutor la recepție.
„Dara o ajută pe soția mea și pe colegele soției mele. Mi-ar plăcea să-i calce ei pe urme și nu mie. Un medic lasă ceva în urmă. Eu n-o să las nimic, doar o urmă de bucurie, într-o seară la TV. Lumea uită bucuria aia a doua zi. Dara stă vreo două ore la treabă. E adevărat, o oră din cele două mai stă și pe Tik Tok. Dar cred că deja are vârsta bună la care să înceapă să vadă cum se câștigă banii. E mai ușor să construiești un copil bun decât să repari un matur stricat”, a povestit acum câteva luni Dan Negru, potrivit Cancan.
Dan Negru, un familist convins: „Totul e fum în afara familiei”
Cunoscut mai degrabă pentru personalitatea efervescentă din fața camerelor de filmat, Dan Negru este dincolo de toate, un soț, un tată și un familist convins.
Deși preferă să nu-și expună familia în platourile TV sau la evenimente, el a folosit doar cuvinte mari la adresa celor dragi lui.
„Totul e fum în afara familiei. Familia este nucleul şi nimic nu merită sărbătorit cu adevărat în afara familiei. Nici audienţe TV, nici calificări în fotbal, nici campionate câştigate. De Rusalii, am revenit într-un loc drag familiei, la Venus.
Aici am sărbătorit ziua Codruţei (care a împlinit 41 de ani), terminarea şcolii, dar şi pe olimpica familiei, Dara. Ne-am distrat pe cinste, am avut şi tort, şi cadouri şi ne-am simţit foarte bine împreună.
Am îmbinat utilul cu plăcutul şi am şi filmat un nou episod din „Legendele” cu marea actriţă Rodica Popescu Bitănescu. Episod ce va apărea în curând pe canalul meu de YouTube”, declara Dan Negru pentru Click! în urmă cu un an.
Foto: Instagram și Arhivă Ciao.ro
[ad_2]
Source link