[ad_1]
Poveștile concurenților din acest sezon au reușit să îi impresioneze, șocheze și emoționeze în același timp pe cei trei jurați. În ediția cu numărul 10 telespectatorii au aflat detalii despre o situație care a lăsat pe toată lumea fără cuvinte. S-a aflat că un bucătar și-a înșelat soția, ba chiar a părăsit-o pentru altă femeie.
În ediția cu numărul 10 de la Chefi la cuțite, și-a făcut apariția Dorian Florea. Bărbatul s-a înscris în concurs pentru a demonstra că are talent în bucătărie. A început să lucreze prima dată ca ospătar, apoi și-a dorit să devină bucătar.
Bucătarul de la Chefi la cuțite, poveste uluitoare
Pe lângă abilitățile cu care se mândrește în acest domeniu, Dorian Florea are o poveste de viață de care nu este deloc mândru. Bărbatul nu s-a ferit să vorbească despre trecutul său, ba chiar a izbucnit în lacrimi în momentul în care și-a adus aminte de ce a făcut.
Situația are legătură cu soția lui pe care a întâlnit-o la vârsta de 23 de ani. Între cei doi a fost dragoste la prima vedere. La doar 3 luni de la prima întâlnire s-au căsătorit. Partenera lui Dorian a fost avertizată de apropiați, mulți i-au spus că acesta nu este un bărbat „de casă”, iar relația lor nu va dura. Cu toate acestea, femeia nu a ținut cont de nimeni și de nimic.
„Pe la vârsta de 15 ani m-am angajat ca ospătar cu acordul părinților pentru că îmi trebuia bani. De mic mi-a plăcut să îmi necăjesc părinții și mai pe toată lumea. Mi-a plăcut viața. Pe la vârsta de 23 de ani mi-am cunoscut frumoasa soție în Italia.
Toată lumea i-a zis să nu aibă treabă cu mine că sunt doar un golan. Am încercat să o cuceresc, iar până la urmă am reușit. În prima seară în care am ieșit, am mers la chinezi și am luat un inel cu 5 euro. Așa am cerut-o, iar în trei luni de zile am făcut cununia. Pot să zic că m-a binecuvântat Dumnezeu!”, a povestit Dorian Florea la Chefi la cuțite.
Și-a înșelat soția cu o colegă
Dorian a muncit din greu pentru a ajunge unde își dorește, iar visul i s-a îndeplinit. A ajuns chef. Despre acea perioadă nu își mai aduce aminte cu drag pentru că atunci a făcut cea mai mare greșeală din viața lui.
Cu lacrimi în ochi, bărbatul a mărturisit că pe vremea când soția lui era însărcinată, el s-a îndrăgostit de o colegă de muncă și a plecat alături de ea. După un an a realizat că nu poate să mai stea departe de familia lui și s-a întors lângă soție și copii.
„Am greșit foarte mult față de soția mea. M-am apropiat mai mult decât trebuia de o colegă. Soția mea era gravidă, iar eu am plecat de acasă. Ceea ce i-am făcut soției mele nu e de iertat. Nu cred, și poate zic un lucru mare, nici mama nu m-ar fi iertat!
Anul trecut din iulie, mi-am luat hainele de unde am stat și m-am dus înapoi acasă lângă băiețelul meu, dar și lângă fetița mea. M-a binecuvântat Dumnezeu cu o soție bună, pentru că nu orice femeie trece peste lucrul ăsta ca și cum nu s-ar fi întâmplat. De multe ori cauți cai verzi pe pereți când ai acasă lună și stele. Am fost plecat un an”, a mai mărturisit Dorian Florea.
[ad_2]
Source link