[ad_1]
De 10 ani, Iulia Vântur a părăsit România pentru a-și face o carieră în India. Iar mulți se întreabă cum de vedeta nu are cetățenie. Ei bine, românca a dezvăluit acum adevăratul motiv pentru care nu are cetățenie în ”țara adoptivă”.
Iulia Vântur a tras lozul câștigător de când a luat decizia de a părăsi meleagurile natale. Își trăiește visul departe de România! Vedeta de televiziune se bucură de mult succes pe plan artistic, lansează piese pe bandă rulantă și are multe spectacole. Nu stă bine doar la capitolul carieră, ci și la cel legat de dragoste. Lucrurile par să meargă ca pe roate în viața amoroasă a fostei prezentatoare de televiziune, căci trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu celebrul actor indian, Salman Khan.
De aproximativ 10 ani, vedeta locuiește în India și totuși nu are cetățenie. Fosta prezentatoare TV a mărturisit că în momentul de față are trei acte de identitate: pentru România, India și Dubai.
În cadrul emisiunii lui Cătălin Măruță, blondina a făcut o serie de dezvăluiri. Iulia Vântur este stabilită legal în India și plătește taxe la stat, dar nu intenționează să obțină cetățenie. Asta pentru că vedeta nu a uitat că este româncă și este mândră să fie cetățean român.
”Am două case (n.red.: în România și în India), sunt atât de norocoasă. Chiar asta vorbeam cu mama, că am trei acte de identitate, unul pentru România, unul pentru India și unul pentru Dubai. Am un act de identitate de rezidență în India, sunt înregistrată, plătesc taxe, ce credeți? Nu sunt flotantă, sunt stabilă. E un fel de carte verde. Pot (n.red.: să-și ia cetățenie), dar de ce să-mi iau, eu sunt româncă. Nu-mi doresc să am o altă cetățenie, sunt foarte fericită cu cetățenia mea. Sunt bine așa cum sunt”, a declarat Iulia Vântur în emisiunea „La Măruță”.
Dorul și-a spus cuvântul, iar recent vedeta a mers în vacanță în Istanbul. Nu singură, însă, ci împreună cu mama ei: ”Mi-era dor de ai mei și am zis să-i iau într-o vacanță scurtă. Am reușit să o iau doar pe mama. Tata a rămas cu strugurii să facă vin. Am plecat eu cu mama și cu niște prietenii de-ai mei în Istanbul. Am stat câteva zile, vreo 5-6 zile. N-aveam plănuit să vin în România, dar ieri, pentru că nu erau niște acte gata acolo unde trebuia să mă duc, am zis hai să vin repede până acasă”, a mai spus vedeta, în emisiunea de la Pro TV.
Salman Khan, un sprijin de nădejde
Salamn Khan a sprijinit-o pe Iulia Vântur chiar de la începutul carierei. Atunci când Iulia nu avea nicio speranță spre o carieră muzicală, celebrul actor de la Bollywood a încurajat-o și i-a fost alături în momentele dificile.
”Salman a fost cel care a făcut introducerea. Când ești prezentat de cineva ca el, trebuie să te prezinți de la același nivel profesional, nu ai cum să dezamăgești. Acolo a fost adevărata muncă. Conținutul și examenul final eu le-am dat. Am fost privilegiată să am parte de sfaturile unui om cu o experiență de peste 30 de ani în Bollywood. M-a susținut și chiar a crezut în mine.
El a crezut în vocea mea mai mult decât am crezut eu însămi inițial. Eu chiar nu-mi făcusem vreo speranță că voi începe o carieră în muzică, în India. Abia când mi s-a spus „ai un dar frumos, special… nu-l ignora!, am realizat că merită să pun extra muncă și energie. Meritam să fac asta pentru sufletul meu. Muzica este unul dintre cele mai frumoase daruri pe care le-am primit în viața mea.”, a declarat Iulia Vântur, potrivit viva.ro.
[ad_2]
Source link