[ad_1]
Emisiunea Românii au talent a debutat la postul de televiziune Pro TV în februarie 2011. Show-ul de talente a înregistrat sezon după sezon audienţe record. La masa juraţilor au stat nume importante din industrie. Fanii au rămas uimiţi când unul dintre aceştia şi-a dat demisia într-un mod neaşteptat.
În anul 2021, Andi Moisescu, Andra, Florin Călinescu și Alexandra Dinu i-au jurizat pe românii care s-au înscris la concursul de talente. La vremea respectivă fanii au fost surprinşi să afle că fosta soţie a lui Adrian Mutu i-a luat locul lui Mihai Petre. Însă aceasta nu este singura schimbare care s-a produs în emisiune.
A părăsit juriul de la Românii au talent fără regrete
În aceeaşi perioadă, Florin Călinescu s-a decis să pună punct colaborării cu Pro TV. Printr-un mesaj publicat pe reţelele de socializare, celebrul actor a anunţat că renunţă la scaunul de jurat, fără să dea prea multe detalii despre motivul care l-a făcut să ia această decizie.
„Cu oarecare părere de rău, vă anunț că renunț la colaborarea cu actualul management al PRO TV. Deci, si la Românii au talent. Detalii, mai încolo. Vorbesc ca fondator. 1 dec. 1995.”, anunța Florin Călinescu, în urmă cu ceva timp.
Plecarea lui Florin Călinescu de la Pro Tv a fost un şoc atât pentru telespectatori, cât şi pentru producătorii emisiunii. Se pare că în spatele hotărârii ar fi stat o altă colaborare cu postul de televiziune Prima Tv. Totodată, prezentatorul a recunoscut şi faptul că lucrurile începuseră să se complice, mai ales după plecare lui Adrian Sîrbu, cel care îi este prieten de mulţi ani.
„Traseele s-au complicat la PRO TV pentru mine de când a plecat prietenul meu Adrian. Acum vorbești așa, în iCloud, nu te aude nimeni și nu îți răspunde nimeni. Nu am nimic cu nimeni, dar nu pot să mă uit la copiii ăia care cântă pe scenă când eu sunt cu altă direcție. (…) La alte posturi sunt tocmite. Cel mai nasol în viață este să nu poți să iei o hotărâre, să nu poți să greșești. Păi, cât s-a greșit la PRO TV să se vadă anumite formate, căutam actori, căutam formate scrise de români… dacă și acum PRO TV se ține cu Las Fierbinți, cu Românii au talent și toate formatele lăsate de Sîrbu, restul, cam tot ce a venit după aceea, găuri în perdea”, a spus Florin Călinescu în podcast-ul lui Micutzu.
Sursă foto: social media
[ad_2]
Source link